29 iunie 2011
9 comentarii:
Dacă tot ai ajuns aici, ia loc. E o bancă ceva mai încolo, sub un cireș. E mereu înflorit, așa îl văd eu. Un vânt primăvăratic îi poartă petalele în zbor. Clătește-ți privirea cu frumusețea din jur. Inspiră, expiră...TRĂIEȘTI! E tot ce contează. Uneori cuvintele sunt de prisos, trăirile primează.
Îți mulțumesc pentru popas. O zi de vis!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ştiu mâinile astea!
RăspundețiȘtergereEu..., eu nu sunt un pahar!
RăspundețiȘtergereSunt o cana de pamant, arsa...,
putin colorata si cu smaltul sarit.
Nu sunt deloc un pahar
de cristal sau cu picior
sau cum doresti.
Nu sunt deloc asa ceva.
Sunt doar o cana de pamant,
de lut inmuiat cu sudoarea fruntii de un mester batran si obosit,
modelat cu degetele lui aspre.
Lut framantat cu inima, cu sufletul...
Sunt doar o cana de pamant...
Nimic mai mult…
O cana de pamant ce poarta amprentele sufletului celui ce a framantat lutul e mai valoroasa decat orice pahar de cristal scos pe banda rece....imi amintesc de aceste randuri de pe blogul tau, Pozaru'
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru ca ai ales sa le asezi langa imaginile mele!
Oricand surioara! Eu iti multumesc ca mi-ai dat ocazia!
RăspundețiȘtergereeu ma gandesc cat demult crede omul asta in verigheta, incat nici cand modeleaza lututl nu renunta la ea!:)
RăspundețiȘtergerefrumos!
Sa stii Monica ca si eu am ramas cu privirea pe verigheta in timp ce il urmaream...
RăspundețiȘtergerefrumoasa povestea.
RăspundețiȘtergereSuflet si arta,asta-i povestea! Puterea omului de-a visa si altfel.
RăspundețiȘtergereL'Automne
maini de olar
RăspundețiȘtergerehttp://youtu.be/meE7yoSI6aY
e targ de ceramica si mestesuguri in Copou