27 iulie 2013
2 comentarii:
Dacă tot ai ajuns aici, ia loc. E o bancă ceva mai încolo, sub un cireș. E mereu înflorit, așa îl văd eu. Un vânt primăvăratic îi poartă petalele în zbor. Clătește-ți privirea cu frumusețea din jur. Inspiră, expiră...TRĂIEȘTI! E tot ce contează. Uneori cuvintele sunt de prisos, trăirile primează.
Îți mulțumesc pentru popas. O zi de vis!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ador scoicile, forma lor, culorile lor, tot. Mi-ai facut dor de mare, si n-am mai fost de cand aveam 7 ani.
RăspundețiȘtergereCe frumos e sa avem mereu aparatul cu noi, ramanem cu amintiri asa frumoase....:*
Iubesc mare, desi muntele imi e mult mai aproape. Imi place sa simt nisipul umed sub talpi, sa privesc cu soarele rasare din mare, sa ascult scoicile, sa inspir aerul sarat, sa privesc pescarusii...
ȘtergereDiana, daca iti doresti suficient de mult sa ajungi la mare, visul ti se va implini :)
Te pup, frumoaso!