14 octombrie 2012
4 comentarii:
Dacă tot ai ajuns aici, ia loc. E o bancă ceva mai încolo, sub un cireș. E mereu înflorit, așa îl văd eu. Un vânt primăvăratic îi poartă petalele în zbor. Clătește-ți privirea cu frumusețea din jur. Inspiră, expiră...TRĂIEȘTI! E tot ce contează. Uneori cuvintele sunt de prisos, trăirile primează.
Îți mulțumesc pentru popas. O zi de vis!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce romaaaantic,atat de poetic!!! Astfel de nopti...perfecte...te lasa fara cuvinte,sis! Fara cuvinte! Abia de-a doua zi ai putea reincerca sa vorbesti...
RăspundețiȘtergereSa-ti mai spun cat imi place ce faci pe aici?!?
Pup inmiit,cu seri grele de luna plina!
L'Automne
Toamna e de vina :) ea ne poarta prin diferite stari...iar uneori avem nevoie si de tacere...
ȘtergereStiu cat apreciezi locul asta, nu e nevoie sa-mi mai spui, sis:), gandeste-te doar la proiectul de care am vorbit...poate, poate intr-o zi se va materializa. Ar fi pacat sa nu daruim din ceea ce avem in suflet. Te pup!
Versurile mi-au adus nostalgia copilariei cand ascultam discul lui Cotabita...multumim!
RăspundețiȘtergereUnde esti tu copilarie?...o zi frumoasa, Alexandrina!
Ștergere